vineri, 8 octombrie 2010

Viroze


            Există viroze acute şi infecţii respiratorii. Viroza cronică nu prea există pentru că din viroză acută ne tratată corespunzător bolnavul poate muri.
            În general virozele sunt mult mai prezente în perioadele de schimbarea temperaturilor, sau la apariţia iernii sau când vine toamna cu diferite ploi.
            Ceai complex: 1 linguriţă de scorţişoară mărunţită şi 1 linguriţă de cuişoare. Se toarnă peste ele 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, până la vindecarea deplină.
Tratamentul preventiv: este foarte bine să se facă la toţi cei care fac frecvent asemenea afecţiuni. De asemenea este foarte bine să se facă acest tratament în perioadele de gripe. Se pune conţinutul unei sticluţe de tinctură de Echinaceea într-un borcan de 800 ml. Peste aceasta se va pune 200 g de polen de albine de bună calitate. Se astupă borcanul cu capacul pentru 3 ore. Se ia apoi o lingură şi se va căuta să se zdrobească fiecare grăuncior de polen. O dată cu tinctura se va putea pune şi sucul de la 2 lămâi bine filtrate (altfel este foarte amar). Se sfarmă deci bine grăuncioarele de polen, pentru că organismul altfel nu le poate asimila. Se pune apoi până la umplerea borcanului miere polifloră. Se va mesteca foarte bine cu o lingură de fiecare dată înainte de a se consuma.
Administrare : copiii mici (sugari ) li se va dizolva o linguriţă de produs în lapte. Se ia doar o linguriţă în cursul întregii zile. Copiii până la 5 ani pot lua 2 linguriţe, cei peste 5 ani 3 linguriţe şi adulţi 3 linguri. Este bine ca acesta să se ia înainte de masă pentru cei care au greutatea mai mare sau după mese cu 30 minute de către cei care au greutatea normală sau chiar sub greutate. Se va lua între 20-30 zile zilnic de 2 ori pe an.
            De asemenea consumul sucurilor de legume şi fructe este foarte indicat pentru că întăreşte imunitatea organismului.
            Tot profilactic se va evita aglomeraţia în perioadele de viroze sau alte afecţiuni respiratorii.
            Se pot face de asemenea spălări cu apă rece în fiecare dimineaţă. Se poate începe de vara şi se face zilnic, chiar şi la copiii mici. La aceştia se va face prin înmuierea unui prosop în apă rece apoi se stoarce şi se şterge corpul copilului cu acesta. După câteva zile se pot face după fiecare baie clătiri cu apă rece care vor înviora organismul şi îl vor căli. Se fac de asemenea şi fricţionări  cu un burete umed sau un prosop.
            Tot preventiv se vor asana toate focarele de infecţie care există : dentare, amigdaliene, etc. se va face igiena bucală zilnic foarte minuţios.
            Copii vor fi învăţaţi să-şi spele nasul cu apă cu sare zilnic. Se pune o linguriţă de sare la 1 litru de apă la temperatura corpului. Se trage alternativ pe câte o nară apa aceasta din căuşul palmei.
            Tot profilactic cel puţin 1 dată pe săptămână se poate introduce în fiecare nară câteva picături de suc de lămâie care de asemenea vor feri organismul de infecţii şi de obstucţii nazale care sunt generatoare de boală.
            Tratament igienico-dietetic: în timpul febrei, repaus la pat, prişniţe calde, revulsive cu muştar sau hrean, ventuze, etc.
Se pot folosi următoarele plante medicinale: asmăţui (infuzie din plante), amăreală (infuzie din plantă), ceapă (cu miere), chimen (seminţe decoct), cimbru (plantă- infuzie), cârcel (plantă- infuzie)), coada şoricelului( flori- infuzie), fenicul (seminţe- decoct), hrean (ras cu miere), ienupăr (bace cură sau decoct), isop (plantă- infuzie), jneapăn (decoct coajă sau frunze), lichen de piatră (decoct), lumânărică (plantă- infuzie), mac (petale- infuzie), mur (ramuri decoct sau fructe în consum), nalbă (rădăcină- decoct sau plantă- infuzie), negrilică (seminţe-vin), pin (ramuri tinere şi muguri- decoct), plămânărică (plantă- infuzie), plop negru (muguri- decoct), ridichi (rase cu miere), sulfină (plantă- infuzie), tătăneasă (rădăcină- decoct), trei fraţi pătaţi (plantă- infuzie), unguraş (plantă- infuzie), urzică (suc din plantă proaspătă, infuzie din plantă sau decoct din rădăcină), zmeur (muguri- decoct, tinctură sau fruct crud sau sirop, suc, etc).
Lăsnicior (Solanum dulcamara) se poate folosi pentru efectul diaforetic, şi depurativ. Se ia intern câte 2 căni pe zi. Se pun 2 linguriţe de vârfuri de ramuri la 250 ml apă şi se fierbe timp de 15 minute. Se strecoară şi se beau călduţe. O cantitate mai mare poate produce ameţeli, greţuri, vărsături.
      În caz de înecăciune inhalaţii cu muşeţel sau isop, ienupăr, măghiran, mentă. Se va pune o mână de plantă să fiarbă şi atunci când sunt aburi se aşează omul cu un prosop pe cap la 40 cm de oală şi caută să inhaleze aburii care îi degajă plantele. Se face timp de 15-20 minute.
            Împotriva infecţiilor bronhice; proposept, răşină, ceaiuri sau miere cu propolis. 
            La cardiaci se asociază şi tratamentul acestei afecţiuni; păducel, traista ciobanului, sau alte preparate.
            Tratament preventiv: Înlăturarea cauzelor laringitelor, traheitelor; o dată apărute tratarea lor corectă. În timpul verii, duşuri reci, sport. În caz de bronşite repetate controlul căilor aeriene superioare şi tratarea anomaliilor oto- rino- laringologice.
Pin- infuzie calmantă- 1 lingură de muguri bine sfărâmaţi se pun în 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.
            Reţeta 1: Vin de hrean: se rade 2 rădăcini de hrean (20 g) şi se pune într-un litru de vin de struguri de bună calitate. Se ţine timp de 15 zile agitând sticla des. Se va strecura apoi şi se poate pune miere dacă nu există contra indicaţii. Se va lua câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi înainte de mesele principale.
            Reţeta 2: se pun 2 linguriţe de seminţe de negrilică la 1 litru de vin. Se fierb timp de 10-15 minute. Se strecoară. Se ia câte 50 ml de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale sau doar câte 1 lingură pentru calmat tusa.
Reţeta 3: se ia suc proaspăt de călţunaşi câte 1-2 linguri o dată. Sau se ia tinctură câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Se pune la macerat planta 50 g în 150 ml alcool alimentar de 70 grade, pentru 15 zile. Se strecoară şi apoi se poate folosi. Se păstrează în sticle de culoare închisă, astupate ermetic.
Reţeta 4: ceai expectorant- frunze de pătlagină, cimbrişor şi scai vânăt. Se pune câte 1 linguriţă din fiecare din aceste plante mărunţite la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se poate îndulci după gust (dacă nu există contra indicaţii) cu miere. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, fiind util în toate formele de tuse.
Reţeta 5: -Se face un amestec din 10 g şovârf, 20 g frunze de podbal, şi 20 g flori de nalbă. Din acest amestec se pun 2 linguriţe la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pe zi.
            Reţeta 6:- de cu seara se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 grade peste 100 g de muguri de pin mărunţiţi. Lăsaţi apoi vasul acoperit la temperatura camerei până dimineaţa, când opăriţi maceratul acesta cu 1 litru de apă clocotită. Acoperiţi-l apoi timp de 6 ore. Strecuraţi apoi adăugaţi zahăr socotind câte 200 g pentru fiecare 100 ml de soluţie. Fierbeţi-l la foc mic până se dizolvă zahărul şi capătă o consistenţă siropoasă. Se strecoară şi după ce s-a răcit, se toarnă în sticle închise la culoare şi etichetate. Se iau 2 linguriţe pe zi de către copii şi 3 linguriţe de adulţi.
Ceai complex: 1 linguriţă de scorţişoară mărunţită şi 1 linguriţă de cuişoare. Se toarnă peste ele 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, până la vindecarea deplină.
Tinctura de propolis.
Se va lua tinctură de propolis făcută de Apicola. Este vorba despre tinctura de propolis 30%, care se găseşte de vânzare la toate magazinele Apicole din ţară. Aceasta este recoltată de pe suprafeţe mai mari de teren şi este mult mai eficientă ca cea recoltată de pe suprafeţe mai  mici de teren.
Se va lua câte 2 picături de tinctură la fiecare 5 kg corp. Dacă aveţi 50 kg atunci va trebui să luaţi 20 de picături de 3 ori pe zi. Cel mai eficient este să se pună pe un miez de pâine, se mestecă bine în gură, apoi se înghite. Se face acest lucru de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.
Este bine să se ia o perioadă de minimum 15 zile, se poate însă lua şi ani de zile fără să producă efecte negative în organism. Este utilă fiind un antibiotic natural cu spectru mare de acţiune, care se poate lua fără antibiogramă. Trebuie doar să se testeze dacă nu există alergie la acest produs. Pentru aceasta se va pune 3-5 picături de tinctură pe o bucată de pâine şi se mestecă bine în gură, după care se înghite. Se face acest lucru seara. Dacă până dimineaţă nu apar fenomene alergice înseamnă că puteţi s-o luaţi fără teamă. Este bine ca tratamentul acesta să se facă zilnic cel puţin 15 zile, fără întrerupere.
 Tinctura aceasta poate înlocui foarte multe antibiotice având un spectru foarte mare, cu condiţia să se ia o perioadă suficient de lungă şi în felul arătat. Cu pâine (amidon) este mult mai eficient. În nici un alt mod nu se poate lua aşa de bine. Dacă se va pune în apă se va lipi tot ce este mai bun pe marginea paharului. La fel se va întâmpla şi atunci când se pune într-o linguriţă. Deci aplicaţi cu încredere acest mod de administrare. De asemenea este bine să fie luată cu 15 minute înainte de mese pentru a nu se combina cu alte alimente şi a fi mai uşor asimilată de organism.

Plantusin- produs de Fares- Orăştie este un preparat naturist din mai multe plante care ajută în cazul afecţiunii mai ales în tusa cu expectoraţie vâscoasă, congestie pulmonară, laringită, traheită acută, catarh respirator. Se poate lua şi de către copii. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului.

Niciun comentariu:

Carti de colorat pentru copii

Carti de colorat pentru copii
planse colorat, foi colorat, desene educative copii, invatare alfabet, litere, cifre, matematica