Se afișează postările cu eticheta Ochi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ochi. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Miopia


            Defect de vedere, datorat unei tulburări, produse prin întâlnirea razelor paralele de la infinit înaintea retinei, din cauza căreia persoana vede bine numai de aproape, deci la o distanţă foarte mică. Purtarea ochelarilor cu dioptrii adecvate gradului de miopie după prescripţia medicală o poate corecta în mare măsură. Se poate întâlni şi datorită bătrâneţii, sau folosirii în mod ne adecvat a ochilor (cititul în mijloace de transport, cititul la lumină insuficientă, etc.) poate agrava afecţiunea.
În cazul în care nu se folosesc ochelari corespunzători se pot produce o serie de necazuri (dureri de cap, nervozitate, etc). Este indicat să se folosească ochelari potriviţi. Ca tratament pentru refacerea vederii medicina naturistă are mai multe tratamente, dar acestea se vor aplica perioade foarte lungi de timp.
Tratament:
Se pot folosi următoarele plante medicinale: afine, corn, morcov, pătrunjel, rostopască, ţelină.
Afin (Vaccinum myrtylis) Se pot folosi perioade lungi de timp în cure de lungă durată afine sau coarne. Se vor consuma zilnic cel puţin 100 g de fructe, perioade de cel puţin 3 luni. Se pot păstra la rece sau se pot face tincturi din acestea, care se pot păstra perioade lungi de timp. Pentru aceasta se obţine sucul din fructe şi se filtrează. La 1 parte de suc de fructe se va pune 1 parte alcool de 70 grade. Se poate păstra în sticle bine închise, în acest fel timp de 2 ani de zile, fără să-şi piardă proprietăţile.
Se va folosi în acest caz câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, diluată cu 100 ml apă. Se ia înainte de mese cu 15 minute.
Corn (Cornus mas) se foloseşte ca şi afinul.
Morcov (Daucus carota) se consumă zilnic cât mai mult suc de rădăcină, pentru că acesta conţine provitamina A care ajută la refacerea vederii. Morcovii (suc) sunt renumiţi şi ei pentru refacerea acuităţii vizuale. În combinaţie cu ţelină şi pătrunjel sunt şi mai eficienţi. Sucul de ţelină şi cel de pătrunjel este un suc tare care nu se va lua mai mult de 60 ml pe zi, în mai multe reprize.
Pătrunjel (Petroselinum crispus) se consumă câte 20 ml suc din rădăcină la 200 ml suc de morcovi. Se ia de 3 ori pe zi, în cure de lungă durată.
Rostopască (Chelidonium majs) Se unge colţul pleoapei cu suc de rostopască zilnic o dată. Să nu intre în ochi, deci se va pune cu mare atenţie. Se poate pune pe un deget şi cu degetul să se ungă coada ochiului sau pleoapa.
Ţelină (Apium graveolens) suc de ţelină câte 20 ml la 200 ml de alt fel de suc de 3 ori pe zi, luat înainte de mese cu minimum 15 minute, în cure de lungă durată. Se poate de asemenea folosi la comprese pe pleoape de mai multe ori pe zi, câte 30 minute.
De asemenea alimentaţia va fi cu multe vitamine naturale, eventual se va face chiar o cură de polen de albine cu câte 20 g de polen pe zi. Acesta va fi foarte bine zdrobit în gură înainte de a se înghiţi.
Se vor consuma de asemenea sucuri de morcovi 200 ml cu 20 ml suc de pătrunjel şi 20 ml suc de ţelină, se face acest lucru de 3 ori pe zi. La început se va da sucul acesta în cantitate mult mai mică şi eventual chiar diluat, până se va obişnui organismul cu el. După ce s-a obişnuit se va creşte treptat cantitatea de suc ca să se ajungă la 200 ml suc de morcov de 3 ori pe zi, minimum, o perioadă de cel puţin 60 zile. Se mai poate pune în ochi suc de lămâie diluat. Ustură puţin dar reface vederea datorită faptului că are foarte multă vitamina C.
De asemenea se mai poate pune 1 picătură de miere diluată cu apă sau ser fiziologic în proporţie de 1/1, se pun câte 1-2 picături de 2 ori pe zi. Şi aceasta este foarte hrănitoare pentru ochi şi poate reface acuitatea vizuală.
Cataplasme calde cu argilă se pun cu argilă înmuiată în ceai. Se ţin pe ochii închişi 2-3 ore zilnic.
Reţetă: se cumpără 3 plante medicinale: silur, sulfină şi albăstriţă. Se macină cu râşniţa de cafea, făcându-se praf. Se pune 1 linguriţă din acest preparat la 500 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se decantează şi se filtrează cu grijă. Se ia de la farmacie un pahar special pentru spălarea ochilor. Se umple cu acest ceai la temperatura corpului. Se dă capul pe spate şi se deschide ochiul în acest lichid, ţinând 10 minute, ochiul deschis. Se face de 2 ori pe zi.
-Reţetă: se pune 1 kg de morcovi daţi pe răzătoare, 1 kg miere şi 1 kg lămâi date prin maşina de tocat carne cu tot cu coajă. Se amestecă bine, după care se pune într-un borcan ca să încapă (de 3 litri este bun). Se lasă apoi timp de 14 zile la temperatura camerei, amestecând zilnic cu o lingură de lemn. Se va lua apoi câte 1 lingură înaintea meselor (de 3 ori pe zi). Are un gust plăcut puţin acrişor. Se face zilnic până la terminarea preparatului. Se poate face de 2 ori pe an. Suplimentar se consumă zilnic în această perioadă 2-3 morcovi raşi. Cei care sunt mai în vârstă pot să facă şi un ceai cu sulfină şi roiniţă (2 căni pe zi).

vineri, 8 octombrie 2010

Conjunctivita


            Inflamaţie a membranei conjunctivale a ochiului. Se manifestă prin mâncărimi şi înroşirea ochiului, lăcrimare, senzaţie de „nisip în ochi”. Poate apărea şi o sensibilitate la lumină.
Este o tulburare frecventă caracterizată printr-o inflamare a conjunctivei, o membrană fină, vascularizată, ce tapetează interiorul pleoapelor şi globii oculari. Conjunctivita se poate localiza la unul sau ambii ochi, la interval de câteva zile. Se manifestă prin mâncărime şi prin senzaţie de nisip sub pleoape. Simptomele sunt deranjante, dar nu provoacă nici un fel de diminuare a vederii. Ochiul devine roşu şi lăcrămează. Apar apoi secreţii purulente, bolnavul trezindu-se dimineaţa cu genele lipite. Această inflamaţie poate avea mai multe cauze. Atunci când are origine bacteriană, necesită tratament cu un antibiotic de uz extern. Conjunctivitele alergice sunt provocate de cele mai multe ori de polen sau de unele produse cosmetice (lacul de unghii de exemplu la o femeie care are obiceiul să se frece la ochi). Tratamentul face apel la antialergice care se iau pe cale orală. În cazul infecţiilor cu viruşi tratamentul este mult mai dificil şi de mai lungă durată.
Tratament.
Ochiul fiind un organ foarte gingaş este bine să fie tratat doar după ce se consultă un medic de specialitate şi tratamentele care se fac să se facă sub supraveghere medicală.         
Se interzice frecarea ochiului şi se vor lua măsuri de igienă care prevăd ca fiecare bolnav să aibă prosop personal, deoarece boala poate fi transmisibilă, ba poate fi transmisibilă şi de la un ochi la celălalt. De aceia este indicat ca pe ochiul bolnav să nu se folosească acelaşi prosop care este folosit la cel sănătos.
            Metodele de tratament naturist constau în spălături sau cataplasme şi de cele mai multe ori dacă sunt bine făcute vă scapă de această afecţiune. În unele cazuri în care este vorba despre ciuperci (candidoze, etc) umezeala chiar compresele nu fac decât să mărească suferinţa. După fiecare compresă care se va pune se va lua apoi un tampon steril din vată şi se usucă foarte bine ochiul pentru a nu se păstra umezeala. De cele mai multe ori o spălare a ochiului cu apă cu săpun este cea care ajută la vindecare mai bine ca orice alt tratament. Nu acelaşi lucru se poate spune în cazurile în care este vorba de o infecţie cu microbi sau o inflamaţie, care se poate trata cu comprese. În general compresele nu se vor aplica mai mult de 15-20 minute şi maximum de 3-4 ori pe zi, urmate de tamponarea ochilor cu tampoane sterile care asigură faptul că ochiul s-a „uscat” de surplusul de apă de la compresă.
            Se pot folosi următoarele plante medicinale: afine, albăstrele, cartof, cătină, cerenţel, cimişir, coacăz negru, coada calului, coada şoricelului, corn, dovleac, echinaceea, fenicul, gălbenele, gutui, linariţă, muşeţel, nalbă mare, nuc, păducel, pătlagină, salată, salvie, silur, soc, sulfină, tei, turiţă mare, varză, virnanţ,  viţa de vie.
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Afine, Vaccinum myrtillus), corn (Cornus mas) din frunzele acestea se poate face un decoct. 2 linguriţe de frunze se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute. Se filtrează şi se fac spălături la ochi sau comprese.
Albăstrele(Centaurea cyanus)- 1 linguriţă de flori se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se filtrează foarte bine. Se aplică apoi comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi.
Cartof (Solanum tuberosum) se pun felii proaspăt tăiate pe ochii închişi pentru a calma iritaţia şi durerea. De câte ori este nevoie.
Cătină (Tamarix ramosissima) se indică folosirea fructelor crude, suc, sirop, etc.
Cerenţel (Geum urbanum) 1 linguriţă de rizomi mărunţiţi se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi. Are şi o acţiune astringentă foarte puternică.
Cimişir (Buxus sempervirens) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se pun comprese călduţe pe ochii închişi. Are şi acţiune antibiotică.
Coacăz negru (Rubus nigra) 1 linguriţă de frunze mărunţite e pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi. Este şi astringentă.
Coada calului (Equisetum aevense)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se pun comprese călduţe pe ochii închişi.
Coada şoricelului (Achillea mileffolium) 1 linguriţă de flori se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se filtrează foarte bine. Se aplică apoi comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi.
Corn (Cornus mas) se folosesc ca şi afinele- frunze.
Dovleac (Curcubita pepo)- pulpă se mixează şi se aplică apoi pe ochii închişi. Se ţin 30 minute de 3 ori pe zi.
Echinaceea (Echinaceea purpurea) se pun 20 picături de tinctură (se găseşte la orice magazin naturist în 250 ml apă care a fost fiartă apoi răcită. Se amestecă apoi şi se moaie un pansament steril. Se pun comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi. Este un tratament foarte eficient. În cazul în care apare lăcrimarea abundentă opriţi tratamentul şi spălaţi ochiul cu multă apă.
Fenicul(foeniculum vulgare)-peste 1 linguriţă de seminţe mărunţite sau măcinate se pune 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se filtrează bine şi se pot face băi sau spălături oculare de mai multe ori pe zi folosind ceaiul călduţ.
Gălbenele (Calendulla officinalis) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat şi călduţ.
Gutui (Cydonia oblongata) se taie fructul mărunt şi se pune la 250 ml apă să fiarbă până se moaie. Fructul se poate consuma şi cu apa filtrată se pun comprese pe ochi pentru efectul calmant şi emolient.
Linariţă (Linaria vulgaria)  1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
Muşeţel (Matricaria chamomilla) 1 linguriţă de flori se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se filtrează foarte bine. Se aplică apoi comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi.
Nalbă mare (Althea officinalis) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat. Sau 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară.
Nuc (Juglans regia) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese pe ochi.
Păducel (Crataegus monogyra) 1 linguriţă  de plantă mărunţită (flori şi frunze) se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
Pătlagină (Plantago lanceolata) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
Salată (Lactuca sativa) -2 linguriţe de salată se fierb la 250 ml apă timp de 15 minute. Strecuraţi. Se lasă să se răcească la temperatura camerei şi se pun comprese pe ochii închişi. Se pot pune de mai multe ori pe zi, câte 15-30 minute.
Salvie (Salvia officinalis) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat.
Silur (Euprhrasia officinalis) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat şi călduţ.
Soc (Sambucus nigra) 1 linguriţă de flori mărunţite se pun la  250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat.
Sulfină (Melilotus officinalis)- 2 linguriţe de flori se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se filtrează apoi prin vată şi se pot face instilaţii în ochi sau spălături. Este indicată mai ales în cazurile când este nevoie de un antibiotic. Are rol antiseptic puternic, calmant şi antiinflamator.
Tei (Tylia tomentosa) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
turiţă mare, 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
Varză (Brasica oleracea) -Suc proaspăt de varză bine filtrat se pune în fiecare ochi câte 2-3 picături de 2-3 ori pe zi.
Virnanţ (Ruta graveolens) 1 linguriţă  de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se filtrează. Se fac spălături la ochi de 2-3 ori pe zi cu ceaiul bine filtrat
 viţa de vie. -Viţa de vie-se pune suc obţinut primăvara de la viţa de vie. Se pune în fiecare ochi câte 2-3 picături de mai multe ori pe zi. Este bine să fie puţin încălzit în prealabil la temperatura corpului.
-Ceai combinat- se face un amestec din: gălbenele 2 linguri, virnanţ 1 linguriţă, coada calului 3 linguri, frunze de nuc 3 linguri, nalbă mare 2 linguri, petale de trandafir 2 linguri. Se folosesc 2 linguriţe din amestec la 250 ml apă clocotită. Se acopere apoi 15 minute: Se strecoară şi se fac comprese pe ochii închişi de mai multe ori pe zi.
-Reţetă: se pun 1 vârf de cuţit de silur, 1 vârf de cuţit de albăstriţă şi 1 vârf de cuţit de sulfină. Se pun toate în 500 ml apă clocotită. Se ţin 15 minute, apoi se decantează şi apoi se filtrează. Se ia un păhărel special pentru spălarea ochilor (de la farmacie. Se pune lichidul obţinut, când ajunge la temperatura corpului în acest borcan. Se dă capul pe spate în aşa fel ca ochiul să fie inundat cu acest lichid apoi se deschide ochiul, pentru a intra acest lichid în ochi. Nu se face ceaiul mai tare pentru că atunci ustură. Se ţine timp de 10 minute, ochiul deschis în acest lichid pentru a putea fi spălat. Se va face acest lucru de 2 ori pe zi. În plus se mai pot face si comprese cu acest ceai de mai multe ori pe zi. Compresele se pun la temperatura corpului sau puţin mai calde. În nici un caz nu se pun reci. Se poate face acest tratament până la vindecare.
-Propolis. Se pune o bucăţică de propolis brut (1-2 grame) în puţină apă. Se amestecă bine cu o lingură până ce apa devine la culoare galbenă. Se strecoară apoi şi se vor pune în fiecare ochi câte 2-3 picături. Această soluţie ustură, dar vindecă foarte repede.
-Miere diluată cu puţină apă (o parte miere şi 2 părţi apă fiartă şi apoi răcită) se pune în fiecare ochi câte 2-3 picături. La fel ustură dar vindecă.
-Colir antiinflamator. Se curăţă 2 cepe mari roşii, se fierb timp de 15 minute în 200 ml apă, la foc mic cu capacul pus. Se lasă apoi să se răcească şi se strecoară. Se adaugă 1 linguriţă de miere. Cu această soluţie se pot spăla ochii infectaţi şi apoi se pune cu o pipetă în ochi 2-3 picături în fiecare ochi. Preparatul ţinut 3 ore la temperatura camerei sau 24 ore la frigider devine toxic. Se interzice la cei care au alergie la unul din produsele acestea. Remediul este cu atât mai activ cu cât este mai proaspăt. Pentru a evita iritarea este indicat ca după preparare să fie lăsat o oră şi apoi administrat.
-Gălbenuş de ou şi făină de secară- se face din acestea o pastă care se aplică pe ochii închişi. Vindecă conjunctivita.

Carti de colorat pentru copii

Carti de colorat pentru copii
planse colorat, foi colorat, desene educative copii, invatare alfabet, litere, cifre, matematica