În tradiţia populară: lemn uşor şi moale cu aceleaşi întrebuinţări ca şi cel negru. Se folosea la prelucrarea pieilor de opinci. Coaja arinului alb sau negru se folosea la vopsit în negru, lână şi pănură, fire pentru alte ţesături.
Frunzele se puneau la răni şi tăieturi, în contra opărelilor şi transpiraţiei picioarelor.
Compoziţie chimică: conţine mai ales în coajă tanin şi coloranţi.
Folosire: se foloseşte foarte rar doar în diaree când se ia o lingură de coajă care se fierbe la 250 ml apă timp de 15 minute, după care se strecoară. Se mai poate de asemenea folosi extern tot un decoct mai concentrat.
Se utilizează la: amigdalită, arsuri, boli de piele, diaree, eczeme zemuinde, erizipel, gingivite, răni, stomatite, tăieturi, transpiraţie excesivă, ulcere cronice de piele.
Preparare: 1 linguriţă de frunze sau coajă se pun la 250 ml apă. Se fierb timp de 5 minute, apoi se strecoară. La tratamentele interne se pot lua 2 ceaiuri pe zi. Pentru extern se va folosi cantitate dublă de plantă.
Se poate folosi la diferite hemoragii punând praf de plantă măcinată fin cu râşniţa de cafea. Se pune pe rană direct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu