În tradiţia populară: planta se cultivă prin grădinile ţărăneşti din unele zone, ca plantă ornamentală.
Se foloseşte în afecţiuni hepatice, bolile intestinului gros, şi colite. Ceaiul din frunze se lua în bolile de ficat şi splină, cu efecte foarte bune.
Compoziţie chimică: este o legumă nutritivă, bogată în hidrocarbonaţi. Frunzele conţin cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone: cinarozidă, scolinozidă, inulină şi alţi derivaţi ai acizilor cafeic şi chinic, precum şi un principiu amar, acid clorogenic, acizi aminaţi, săruri de potasiu şi magneziu, substanţe minerale, etc. Hidraţi de carbon fructosigeni şi insulină ceea ce face să fie utilă la tratarea diabetului.
Acţiune farmaceutică: în industria farmaceutică se prepară din plantă un extract apos deproteinizat, cu acţiune colagogă şi coleretică, indicat în insuficienţele hepatice şi boli alergice pe fond hepatic. Antiseptic, cicatrizant, decongestiv. Frunzele măresc secreţia biliară şi diureza şi scad conţinutul sângelui în colesterol (stimulând metabolismul colesterolului în ficat), antidiabetică. Tonic al celulei hepatice, purifică sângele.
Nu se foloseşte de femeile care alăptează pentru că diminuează cantitatea de lapte.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiunile inimii, angiocolite, anorexie, angină pectorală, ateroscleroză, artrită, boli de ficat, boli de rinichi, boli ale tubului digestiv, celulită, ciroze, colecistită, congestie hepatică, constipaţie, diabet (scade nivelul zahărului din sânge), dischinezii biliare, dureri de cap, eczeme, enterocolită, fermentaţii intestinale, gută, hemoroizi, hepatică cronică şi acută, hiper-colesterolemie, hipertensiune arterială, intoxicaţii, insuficienţă hepatică, icter, laringită acută, migrene digestive, nefrite cronice, obezitate, plăgi, prurit, regenerare celulară, răguşeală, retenţia apei, reumatism, surmenaj, toxiinfecţii alimentare, urticarii, varice, vărsături, vertij (ameţeli) zgomote în urechi.
Preparare:
-Este una dintre plantele care acţionează foarte puternic, de aceia se face doar un ceai dintr-o linguriţă de plantă la 500 ml apă clocotită. În cazul în care se supra dozează, poate da senzaţii de intoxicare cu vărsături şi colici hepatice, pentru că ficatul nu se poate debarasa aşa de repede de toxinele acumulate. Este bine ca acest ceai să se bea cu linguriţa şi să nu se bea cantitatea de plantă indicată.
- 2 linguriţe de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se va acoperi apoi timp de 10 minute după care se strecoară. Se bea înaintea meselor principale. Există mai multe modalităţi dar cea mai eficientă în tratament pare aceia care indică ca la fiecare 2 săptămâni să se mai adauge o linguriţă la acest ceai şi să se facă aşa 3 luni, apoi o pauză de 10 zile după care se va repeta. După fiecare cană de ceai se va culca timp de 30 minute pe partea dreaptă.
-Praf de anghinare: se va măcina cu râşniţa de cafea şi se pune apoi sub limbă o cantitate de un vârf de cuţit. Se va ţine timp de 10 minute după care se înghite cu puţină apă.
Tinctură de anghinare: Se va pune 50 g de plantă mărunţită la 250 ml alcool alimentar de 70˚, se ţine timp de 15 zile agitând des recipientul care trebuie să fie închis etanş pentru a nu se evapora alcoolul. Se va strecura apoi şi se va lua între 5 picături până la 15 picături de 3 ori pe zi, în diluţie cu un ceai sau apă. Se ia înainte de mesele principale.
Este bine ca întotdeauna când se consumă aceste ceaiuri să se stea culcat pe partea dreaptă timp de 30 minute, după consumul lor.
Contraindicaţii: afecţiuni acute renale şi hepato-biliare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu