joi, 7 octombrie 2010

Alergia

Alergia (greacă: αλλεργία, reacție diferită) este o reacție anormală, disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar, față de antigene exogene care sunt bine tolerate de subiecții normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în care sunt implicate procese alergice se numește Alergologie și Imunologie Clinică.

Cauze
Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Alergenele sunt conținute și vehiculate de diverși factori din mediul extern:
  • factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)
  • factori chimici: substanțe chimice, substanțe folosite în industria alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc.
  • factori biologici: bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.

Simptomatologie
Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacții inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei. Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului (așa-numitele organe țintă: pielea și mucoasele, aparatul respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții sistemice apar și atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).

Simptome locale

  • Cutanate: prurit, erupții cutanate și eritem de diverse tipuri, angioedem.
  • Oculare: prurit, tumefacție și eritem al pleoapelor, înroșirea conjunctivei și lăcrimare.
  • Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucție nazală, rinoree apoasă, răgușeală, tuse; senzație de urechi înfundate, otalgie și diminuarea auzului (prin drenaj insuficient al tubei lui Eustachio).
  • Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
  • Digestive: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale.

Simptome sistemice

Niciun comentariu:

Carti de colorat pentru copii

Carti de colorat pentru copii
planse colorat, foi colorat, desene educative copii, invatare alfabet, litere, cifre, matematica